Begu, Cîrstea și Țig, la un pas de tabloul principal de la Rogers Cup. Evoluție de uitat rapid pentru Ana Bogdan. Programul româncelor pentru ziua de duminică: Sorana are meci vedetă

Begu, Cîrstea și Țig, la un pas de tabloul principal de la Rogers Cup. Evoluție de uitat rapid pentru Ana Bogdan. Programul româncelor pentru ziua de duminică: Sorana are meci vedetă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Trei românce joacă, duminică seară, pentru accederea pe tabloul principal de la Rogers Cup, acolo unde se află deja Simona Halep, singura tricoloră al cărei clasament i-a permis accesul direct pe main draw la competiția de nivel Premier 5 de la Toronto.

Irina Begu (38 WTA) a fost prima româncă ajunsă în turul doi al tabloului de calificare, la finalul zilei de sâmbătă. Jucătoarea pregătită de Artemon Apostu Efremov a reușit șase break-uri în partida jucată împotriva japonezei Kato Miyu și câștigată cu 6-3, 6-4. Pentru un loc pe tabloul principal, Irina se va duela cu reprezentanta Australiei, Lizette Cabrera (160 WTA), cea care a produs surpriza în fața americancei Jennifer Brady (după două ore și 28 de minute de joc).

Meciul Irinei deschide programul de joc pe terenul 1, de la ora 17:00 (ora României)  și este primul dintre cele două jucătoare.

Sorana, meci vedetă pe arena principală. Două românce joacă în paralel

Sorana Cîrstea (54 WTA) deschide programul zilei de pe Grandstand cu un meci tare împotriva italiencei Camila Giorgi (83 WTA). Românca a trecut în 71 de minute de Alexandra Wozniak, într-o partidă în care, ca și Irina Begu, a reușit șase break-uri. Sorana a revenit în primul set de la 2-4 și, cu serie consecutivă de patru jocuri, a luat manșa inaugurală, 6-4. Mai rapid, în doar 29 de minute, a câștigat setul doi, cu 6-1.

Românca este în căutarea primului succes în fața Camilei Giorgi: a pierdut de două ori în minimum de seturi dueluri la Wimbledon și Indian Wells. Meciul este programat în paralel cu cel al Irinei Begu, de la ora 17:00 (ora României).

Paty Țig, victorie importantă

Patricia Țig (134 WTA) a obținut o victorie importantă în fața favoritei 13 a tabloului de calificare – rusoaica Natalia Vikhlyantseva (65 WTA). Jucătoarea pregătită de Răzvan Sabău a câștigat categoric, 6-3, 6-1, într-o oră și 21 de minute. Cu un procentaj foarte bun la mingile de break (5 din 6 apărate și 5 mingi de break valorificate dintr-un total de 12), Paty merge la un duel cu mai tânăra Donna Vekic pentru un loc pe main draw. Croata a trecut cu dificultăți de reprezentanta Canadei, Carson Branstine, beneficiara unei invitații – 5-7, 6-2, 6-3.

1-1 este palmaresul întâlnirilor directe dintre Țig și Vekic. Jucătoarea de 21 de ani și 1,79 m a câștigat cel mai recent meci împotriva Patriciei, la începutul acestui an, în Mexic (6-4, 6-1). După ce la turneul precedent, de la Washington, Patricia a reușit să întrerupă o serie de meciuri fără victorie începută după Miami, acum, la Montreal, românca încearcă să lege două victorii consecutive tot pentru prima dată de la Miami încoace. Partida va începe, cel mai probabil, după ora 20:00 (al treilea meici pe Granstand).

Un meci de uitat rapid pentru Ana Bogdan

După retragerea Monicăi Niculescu înainte de startul calificărilor, Ana Bogdan (105 WTA) este singura româncă eliminată încă de la primul meci în această fază a competiției. Sportiva din Sinaia a pierdut un meci fulger, de doar 50 de minnute, în fața rusoaicei Ekaterina Alexandrova (90 WTA). Ana nu a reușit să obțină nici măcar o minge de break, în ciuda faptului că frecvența primului serviciu al rusoaicei a fost una modestă – doar 44%. Alexandrova a câștigat partida cu 6-1, 6-2.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
"150 de jucători şi 10 antrenori". Strategia falimentară a lui Becali l-a surprins pe fotbalistul venit din Portugalia la FCSB:…
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
×